Visit Us On FacebookVisit Us On YoutubeVisit Us On Linkedin
Romlogic

Taximetriștii, obligați să-și doteze mașinile cu aparate de taxare care costă 400 de euro!

Taximetriștii, obligați să-și doteze mașinile cu aparate de taxare care costă 400 de euro!

ANAF-ul a pus ochii pe taximetrişti! De anul viitor, toate aparatele de taxare vor fi conectate direct la baza de date a fiscului. Taximetriştii sunt nemulţumiţi că trebuie să plătească 400 de euro pentru noile echipamente.

Aparatele de taxat, care, în prezent, scot raportul zilnic pe hârtie, vor fi înlocuite cu unele conectate la internet. Acestea vor avea un card de memorie și vor transmite în timp real datele fiscale către ANAF.

Prețul unui astfel de aparat poate ajunge și la 400 de euro pentru fiecare mașină. Cei mai mulți taximetriști sunt revoltați că vor fi puși la alte cheltuieli.

Noile aparate vor fi obligatorii de anul viitor, când intră în vigoare legea care prevede utilizarea doar a caselor de marcat care au card de memorie.

Specialiștii din domeniu spun că, dacă sistemul va funcționa, noile aparate vor elimina o parte importantă a evaziunii fiscale din taximetrie. Numai la nivelul Capitalei, aceasta este de 7 milioane de euro pe an.

Sursa

Comments